Declarația misterioasă a lui Duckadam: „Un om mai puternic decât președintele sau prim-ministrul vrea să-l distrugă pe Becali”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a câștigat derby-ul cu Steaua, scor 3-1, iar steliștii recunosc superioritatea adversarului. Helmuth Duckadam, președintele de imagine al Stelei, a precizat că victoria „câinilor” nu poate fi pusă în discuție, dată fiind prestația echipa lui Rădoi de pe „Ștefan cel Mare”. Duckadam trage un semnal de alarmă și spune că pe Steaua o așteaptă o serie de meciuri extrem de grele, iar calificarea în play-off poate reprezenta o problemă dacă jucătorii nu își vor reveni.

Intrat în direct la ProSport LIVE, Vasile Turcu (n.r. fost acționar la Dinamo) a declarat că Steaua are nevoie de un „reset” total, începând chiar cu patronul. Duckadam precizează că deocamdată nimeni nu s-a arătat interesat de a prelua Steaua, însă a afirmat că problemele de ordin administrativ cu care se confruntă clubul acum sunt cauzate de un „om mai puternic decât președintele sau prim-ministrul”.

Surse din cadrul clubului susțin ca în discuțiile pe care le are cu aproapiații Geroge Becali îl indică pe Gabriel Oprea, fostul ministru al Internelor, ca fiind creierul din spatele acțiunii de preluare a clubului. Apărut în fotbal la jumătatea anilor ’90 ca vicepreședinte la Jiul Petroșani și ca bodyguard al lui Miron Cozma, Gabriel Oprea este un prieten foarte bun al selecționerului Anghel Iordănescu (n. r. general în Armata Română).

„Fanii sunt dezamăgiți de evoluția noastră din ultima perioadă și e normal. Putem găsi o sumedenie de scuze: nu avem un stadion, nu avem o bază în care să ne antrenăm, nu am avut o serie de jucători. Dar asta nu scuză atitudinea noastră, sunt unii jucători care nu se ridică la nivelul așteptărilor. Victoria lui Dinamo nu se pune în discuție, după cum am jucat nu meritam să câștigăm. Nu văd prea bine viitorul, ne așteaptă meciuri grele și trebuie să luptăm să prindem play-off-ul. Se bagă domnul Turcu să investească dacă pleacă Becali? Nu am cunoscut până acum niciun om care să vină să preia Steaua. Tot respectul pentru Hagi care a avut curajul să facă ceea ce face, dar în fotbalul românesc nu mai investește nimeni.

Am spus că e om mai puternic decât președintele și prim-ministrul care vrea să-l distrugă pe Becali” a declarat Helmuth Duckadam la ProSport LIVE.

Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:00, iar Costin Ștucan și invitații săi vor discuta liber și fără menajamente despre cele mai arzătoare subiecte din sportul românesc.

ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.

La ProSport LIVE ne vom bucura împreună pentru performanțele obținute de sportul românesc, vom analiza din toate punctele de vedere cele mai importante competiții, vom critica desele derapaje ale personajelor din sportul românesc și ne vom distra pe seama lor, atunci când este cazul.  Iar pe voi vă așteptăm să participați la realizarea emisiunii din toate punctele de vedere: cu texte, opinii, fotografii sau clipuri video și chiar intervenții LIVE prin Skype, Google Hangouts, FaceTime sau Whatsapp. În fiecare ediție a emisiunii sunteți invitați să comentați cu reporterii ProSport evenimentele zilei.

Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro


 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×